„Ieri seară a avut loc în localitate o ceartă vehementă între indivizii Ion Hoja și Nicolae Racz, care a degenerat la urmă într-o adevărată bătaie. Ion Hoja, în furia lui, a aplicat lui Racz o lovitură de topor în cap, cauzându-i grave leziuni.
În urma cercetărilor făcute la comisariat, s-a stabilit că acești oameni erau neîmpăcați dușmani și că motivul acestei rivalități, care s-a transformat în ură de moarte, este gelozia.
Întâmplarea lor pare a fi interesantă și tocmai de aceea o dăm în adevărata ei lumină.
Se întâmplă
Ion Hoja e un pantofar cinstit și locuiește în Dâmbu Rotund. În viața lui n-a avut cu nimeni nici o vorbă și meseria îi mergea strună.
Dar l-a îndemnat lucrul rău să se însoare și nu cu o femeiușcă mai de teapa lui, ci cu una frumoasă ca o veveriță, pișcătoare ca piperul și cu ochi care te săgeată oblu în inimă când te privesc și te fac să-ți pierzi mințile.
De când s-a însurat, adio pace și odihnă!
Vorbe în dreapta, vorbe în stânga, că rogu-te Doamne, așa-i gura lumii, cine n-o cunoaște?
S-au sporit și prietenii la casă și clienții veneau mai des prin prăvălie și buchete de flori și bomboane și sărutări de mână.
Cu un cuvânt, pantofarul nostru începu să se simtă respectat nu numai între meseriași ci și în lumea mai bună.
Evident, toate acestea, pentru ochii nevesti-si.
Bietul Hoja ce să facă. Trebuia să tacă și să înghită în sec.
Sărmanul Nicolae
Într-o zi bătu un tânăr de vreo 25 de ani la poarta casei lor.
<<Ce dorești>> – întrebă pantofarul care răbdase vreo 10 ani de zile toate necazurile unei căsătorii nefericite și înghițise cu răbdare toate boroboațele nevestei sale.
<<Mă rog, eu sunt o calfă de brutar, aș vrea să-mi dați locuință și mâncare pentru plată. Am slujbă și n-am unde locui>>.
<<Să întreb pe nevastă>>.
Veni și soția lui Hoja. Aceasta cum privi în ochi pe flăcăul voinic și rumen zise un apăsat: <<DA>>.
Bărbatul se supuse și flăcăul fu primit în pensiune la ei.
Aici stătu mai multă vreme și tot gurile rele spun că între acesta și între soția pantofarului s-au început relații pătimașe de dragoste.
Auzind și Hoja ceea ce vorbesc vecinii a alungat pe calfă din casa sa și l-a oprit să-i facă vreo vizită, iar soției sale, i-a interzis să-l mai primească.
<<Sărmanul Nicolae – se căina nevastă-sa – ce rău te porți tu cu el și cât de bun a fost el cu noi>>…
<<Oricum a fost, în casa mea n-are ce să mai calce>>!
Și soția dezolată, tristă, amărâtă, știa că ordinul se execută, nu se discută, dar tare o durea inima după bietul Nicolae…
Dragoste în secret
Dar, ti-ai găsit-o. Parcă poate cineva despărți cu una cu două pe niște amorezi nebuni.
Au început întâlnirile în secret. De câte ori lipsea bărbatul de acasă, hop și calfa își arăta cinstita față și apoi viață dalbă și fericire multă cum numai în basme o întâlnești. Pantofarul auzea totul, dar tăcea și înghițea așteptând un moment bine potrivit.
Acesta chiar sosi ieri seară.
Tocmai în momentul când Ion Hoja își trăgea la răspundere soția pentru faptele sale necinstite și-i făcea o strașnică morală, cum de altfel e necesar să se facă în atari ocaziuni, hop căzu în casă ca din senin și brutarul Nicolae Racz.
Când văzu pe Hoja înfuriat și cu părul vâlvoi, cu vinele de la gât îngroșate, bâlbâi:
<<Pa-pa-pa-rdon…Cre-credeam că-că-că nu sunteți acasă>>.
Pantofarul îl prinse de gât și-i aplică o palmă. Calfa începu să dea și el și îi sări în ajutor chiar soția pantofarului.
Atunci Hoja înfuriat peste măsură de atâta cutezanță și îndrăzneală, luă un topor și aplică o lovitură în cap lui Racz. Nefericitul amant își pierdu conștiință și în stare gravă fu pansat și transportat la spital.
Declarațiile pantofarului
Fiind înștiințate autoritățile ieși la fața locului comisarul de serviciu care făcu cercetările. Declarația pantofarului se rezumă în următoarele:
<<Domnule comisar eu am văzut și am știut de toată dragostea lor. Nu o mai puteam înghiți. Cum spus cu treabă bună să nu-mi mai calce casa și nevesti-mi să nu-l mai primească. Crezi că m-au ascultat? Ași! Mazăre-n perete. Atunci am început să fiu cu ochii în patru. Am aflat că Racz începuse a face cadouri nevestei mele. Odată i-a dat un coș de cornuri. De multe ori i-a trimis câte 5 kg de făină nulă. Dar, au urmat cadouri și mai mari. De Paști i-a trimis o glăjuță de parfum de 80 lei. Ieri i-a trimis o oglindă de 100 lei.
Nu mai puteam înghiți. Cum l-a adus păcatul la mine, l-am trăsnit cu toporul, mai ales că au sărit amândoi la mine; recunosc și-mi aștept pedeapsa>>…
Iată unde duce mintea ușoară a femeii și obrăznicia unui brutar”.
[„Națiunea Română”, Anul X, nr.108, Cluj, 15 mai 1936]
